Părintele Necula despre copilăria sa şi cei ce i-au „ţesut” haina preoţească[2019-02-06]de Sorin IoniţeÎntr-un interviu oferit Ziarului România Liberă, Pr. Constantin Necula rememorează modul în care şi-a petrecut copilăria în Şcheii Braşovului şi îi evocă pe cei care i-au „ţesut haina preoţească de acum”. În primul rând, părintele Necula îi aminteşte pe părinţii săi care „nu s-au sfiit niciodată că sunt creştini”. „Cred că am locuit într-un cartier, Steagul Roşu, fără duminică – nu avea biserică la vremea aceea, dar nu fără Dumnezeu”, mărturiseşte părintele profesor. Pr. Constantin Necula spune că a crescut în perioada regimului comunist ateu „într-un soi de sat pe verticală”, unde „se şopteau adevăruri dureroase, dar ne protejau pe toţi copiii şi ne atenţionau doar dacă bancurile noastre erau un pericol pentru copilăria noastră, nu pentru regimul comunist”. Părintele evocă faptul că vecinii ţineau totuşi icoane la vedere şi citeau cărţi bune, iar „tata punea boabe de tămâie pe plita aragazului, duminica dimineaţa când nu ajungea la biserică”. „Din mediul acesta am învăţat credinţa. O credinţă de oraş, dar limpede, cu striaţiile de frumuseţe ale unei credinţe de la ţară, sănătoase”. Fiind întrebat de ce a ales slujirea preoţească, părintele profesor a reliefat descoperirea personală că „ateismul meu educat, nu cu mare insistenţă e drept, de şcoală nu prea face faţă frumuseţii credinţei”. „Dragostea părinţilor mei, liniştita răbdare a bunicilor mele, cumpătarea profesorilor mei au ţesut haina preoţească de acum (…) De aici preoţia! Din dragostea oamenilor care a făcut posibilă vederea dragostei lui Dumnezeu”, a subliniat Pr. Constantin Necula. În acelaşi interviu, părintele a vorbit despre greutatea misiunii preotului „într-o societate anti-tot” şi nevoia discernerii vocaţiilor în şcolile teologice. Interviul integral poate fi citit pe România Liberă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1145, Ultimul acces: 2026-10-10 22:55:39
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1